Home » D:News » Ne pregătim de o schimbare uluitoare: „Consecinţele vor fi resimţite în tot ecosistemul global”, spun specialiştii

Ne pregătim de o schimbare uluitoare: „Consecinţele vor fi resimţite în tot ecosistemul global”, spun specialiştii

Publicat: 01.04.2013
Teritoriul aflat în interiorul cercului polar Arctic va avea parte de o „înverzire” explozivă în următoarele decenii, pe măsură ce iarba, arbuştii şi copacii vor prospera în solul ce va fi eliberat de gheaţă şi de permafrost în urma încălzirii globale, se arată într-o cercetare publicată în jurnalul „Nature Climate Change”.

Suprafeţele împădurite din Arctic ar putea creşte cu până la 52% până în 2050, arată cercetătorii, pe măsură ce „limita pădurilor” – latitudinea maximă până la care pot să crească copacii – se va muta câteva sute de kilometri mai la nord. Rezultatele au fost obţinute în urma unor simulări computerizate.

„O astfel de redistribuire pe scară largă a vegetaţiei arctice va avea un impact ce va reverbera în întregul ecosistem global”, a comentat Richard Pearson, expert în cadrul Centrului de Biodiversitate şi Conservare de la American Museum of Natural History.

Arctica a devenit unul din cele mai importante puncte de pe Terra în ceea ce priveşte încălzirea globală. În ultimii 25 de ani, temperaturile din Arctica au crescut de două ori mai repede decât în restul planetei.

„Impactul acestor schimbări va fi resimţit la distanţe uriaşe de regiunea arctică”, a explicat Pearson. „De exemplu, unele specii de păsări migrează din latitudini mai joase şi se aşteaptă să găsească un anumit habitat în zona polară, cum ar fi zone întinse de spaţiu deschis în care să-şi construiască cuiburile”, a exemplificat cercetătorul.

Într-un alt studiu publicat în cursul acestui weekend, oamenii de ştiinţă olandezi au descoperit că bancurile de gheaţă din Antarctica, o altă sursă de îngrijorare în ceea ce priveşte schimbările climatice, au crescut datorită încălzirii globale.

Apa rezultată din topirea gheţarilor de pe continentul Antarctic duce la crearea unui strat protector, rece, pentru bancurile de gheaţă, pentru că are ca sursă apa dulce, care este mai densă decât apa sărată, au descoperit cercetătorii de la Institutul Meteorologic Regal din Olanda.

Studiul cercetătorilor olandezi elucidează un mister: de ce bancurile de gheaţă din jurul Antarcticii s-au dezvoltat în ultimii ani, ajungând în 2010 să se întindă pe cea mai mare suprafaţă înregistrată până acum.

Alţi cercetători afirmă că acest fenomen este unul dintre efectele neaşteptate ale încălzirii globale. Chiar dacă nivelul bancurilor de gheaţă din Antarctica a crescut, în 2011 şi în 2012 s-au înregistrat creşteri îngrijorătoare ale nivelului oceanului planetar, lucru ce a rezultat parţial în urma topirii gheţarilor din Groenlanda şi Antarctica.

Sursa: AFP

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce vorbim singuri? Beneficii, explicații științifice și ce spun specialiștii
De ce vorbim singuri? Beneficii, explicații științifice și ce spun specialiștii
Stimularea unei singure proteine crește durata de viață și încetinește îmbătrânirea
Stimularea unei singure proteine crește durata de viață și încetinește îmbătrânirea
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
De ce petrecerea de Crăciun la birou este, de fapt, tot muncă
De ce petrecerea de Crăciun la birou este, de fapt, tot muncă
Una dintre cele mai sângeroase organizaţii care provoacă teroare de peste 150 de ani: „Ei sunt, de fapt, urmaşii maimuţelor”
Una dintre cele mai sângeroase organizaţii care provoacă teroare de peste 150 de ani: „Ei sunt, de fapt, urmaşii maimuţelor”
Cum să mâncăm tot ce vrem de sărbători fără să ne fie rău?
Cum să mâncăm tot ce vrem de sărbători fără să ne fie rău?
Cea mai veche clădire din Anglia a fost construită în urmă cu 15 secole și încă mai este folosită
Cea mai veche clădire din Anglia a fost construită în urmă cu 15 secole și încă mai este folosită
Care sunt cele mai periculoase jucării de Crăciun și ce riscuri există pentru copii?
Care sunt cele mai periculoase jucării de Crăciun și ce riscuri există pentru copii?
De ce nu este sănătos să adormi cu televizorul pornit?
De ce nu este sănătos să adormi cu televizorul pornit?
Mesele de sărbători sunt momentul potrivit pentru a vorbi și despre istoricul medical al familiei
Mesele de sărbători sunt momentul potrivit pentru a vorbi și despre istoricul medical al familiei
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești
Toate formele de nicotină dăunează inimii, avertizează cardiologii
Toate formele de nicotină dăunează inimii, avertizează cardiologii
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?
Cum a fost detectat un virus mortal în respirația balenelor din Arctica?
Cum a fost detectat un virus mortal în respirația balenelor din Arctica?
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau să mă iubesc. Dar sunt blocat în acest paradox nenorocit”
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau ...
Somnul insuficient ar putea declanșa un cerc vicios în creier nostru
Somnul insuficient ar putea declanșa un cerc vicios în creier nostru